Adesea uit .Adesea îmi amintesc de tine.Încerc sa te strig continuu cu un glas mut dar mă răzgândesc în secunda doi.Am un sentiment de furie ce-mi este adresat. Am momente în care sunt furioasă pe mine pentru că te-am lăsat să pleci,copilărie dragă !
Ce bine-ar fi fost de n-ai fi plecat. Mai rău e că am realizat prea târziu lipsa prezenței tale
Unde sunt jucăriile,vechile motive de ceartă din primii ani ai nostri, ce aveau darul de a ne face inima să ne iasă din piept când primeam ceva nou?
Erau magice. Când eram supărați,ne retrăgeam în colțul cu jucării magice . Și spun magice pentru că aveau puterea de a ne face fericiți,putere ce nimeni nu o avea atât de puternică.
Adormeam cu ele,cu gândul la ele. Dimineața tot cu ele ne-o petreceam.
Le prețuiam mai mult decât orice,comorile neprețuite ale unui copil.
Cu timpul,le-am neglijat,am uitat de ele, ajungând doar niște obiecte prăfuite de care ne loveam zilnic prin casă.
Când am avut nervi, aruncam cu ele după care îmi părea rău. Mă răzbunam pe ele pentru gândurile rele ce le purtam.
Acum, privesc de pe un scaun camera ce a devenit lipsită de viață,lipsită de jucării. Mă doare să știu că nici măcar nu m-a interesat unde au ajuns,când au plecat...
Din nou, promit solemn, să vă păstrez în suflet!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu