Cum te simti cand stii ca una dintre persoanele pe care le intalneai zilnic fie pe holurile scolii, fie vara in oras...nu mai este printre noi?
Un om bun dar exigent care mereu ne stimula sa invatam pentru a ramane cu ceva din partea dansului : invatatura.
Inca de cand am pasit in clasa a V-a , nu ne-a tratat ca pe niste copii cum o faceau restul profesorilor,ci ca pe niste oameni care trebuie sa treaca de la o etapa a vietii la alta.
In timp ce alti profesori ofereau note maxime doar pentru trei propozitii din lectia de zi pe care oricum urma sa o uitam, acesta ne asculta chiar si din materia din anul trecut.
Poate,de ce sa fim ipocriti acum,eram suparati pe dansul,revoltati din cauza notelor, dar abia dupa ce a plecat am realizat cat de mult ne-a putut ajuta.
Acum,clasa a VIII-a fiind,ne este dor sa alergam mai repede in banci,dupa ora de educatie fizica cu caietele de biologie in fata, invatand pe nerasuflate ,fiecare cuvintel contand, nestiind cand va trebui sa il folosim.
Asteptam cu sufletul la gura sa intre pe usa, spunand :
Da. Buna ziua,copii!
Uitam de noi si de caiete,deschideam repede geamurile la cererea dansului ,apoi urmau unele formule matematice prin care alegea cine urma sa fie ascultat.
Odata cu selectarea, restul eram fericiti,fara griji.
Ne amuzam impreuna cu domnul profesor pe seama celui care nu stia sau spunea lucruri aiurea numai pentru a nu parea ca nu stie nimic.
Erau mici glume,mai picante din cand in cand, dar nevinovate.
Am plans si ras impreuna. Toate sentimentele, atat negative sau pozitive le-am resimtit impreuna cu dansul.
Au fost multe momente in care l-am suparat cu sau fara voie, iar cateodata nici macar nu ne-am cerut scuze , multi din cauza ascultarii intense.
Dar , ganditi-va mai bine!
Cu cate lucruri importante ati ramas de la acest profesor ?
Daca ti-ar fi puse cateva intrebari din botanica de acum trei ani si cateva din lectia de zi pe care ti-a predat-o alt profesor dar pe care ai invatat-o in graba ,pe sarite, doar pentru nota, la care ai raspunde corect ? Intradevar,am invatat mult,dar am ramas cu ceva in cap.
Si pentru asta, va multumim domnule profesor din toata inima.
In ciuda faptului ca nu ne-ati mai putut fi alaturi in ultimul an scolar, noi totusi am sperat sa ne revedem cu bine la sfarsitul anului,la banchet, pentru a dansa si a ne simti bine alaturi de dumneavoastra.
Ne cerem iertare din tot sufletul daca din cauza noastra v-ati suparat vreodata, si sfasiati de durere va multumim fara masura cu lacrimi in ochi pentru ca datorita dumneavoastra,am invatat cu adevarat ce trebuia invatat la timp, pentru a ajunge ceea ce ne dorim.
... Nu asa ? ...
Nu va vom putea uita niciodata! Sincere regrete eterne!
In memoriam Nitoi Constantin
25 mai 1946 - 04 martie 2011
