Pierdut în timp

La interval de doar câteva zile un sentiment apăsător încearcă să pună stăpânire pe mine. În caz că nu știe, sunt o persoană puternică și optimistă, aşadar, nu are şanse în faţa mea.

Programul vieții mele constă în ceașca de capuccino cu pâine prăjită în dimineață târzie , școală ... iar restul e timp pierdut aiurea. 

Cel mai ușor e să uiți de lucrurile esențiale. 

Suntem mereu pe fugă încât seara abia realizăm că nu am luat decât micul dejun. 

Ne aruncăm compleșiți de stres și oboseală în lumea lui Moș Ene , sperând să ne ajute să trecem cu bine peste toate , uitând de apelurile pierdute de la prieteni . Îngrijorați sau nu, au alții grijă de ei. Acei "alţii" înlocuindu-ne pe noi, prietenii cei mai buni, în timp.

Într-adevăr, timpul trece. Dar mai întâi trecem noi prin el.

Refuz să cred că suntem asemenea roboților, corpuri fără sentimente ce ocupă un anumit spațiu pe suprafața terestră. Prefer să cred că ocupăm locuri în inimile altora.

Din nou, seara s-a stabilit peste meleagurile noastre uitate de restul așaziselor țări civilizate.

Aceste ore trecute îmi par minute, secunde . N-am observat scurgerea timpului. 

Cum spuneam, e ușor să lași timpul să treacă pe lângă tine, tu rămânând undeva în ceața în timp ce prietenii și lucrurile importante din viața ta avansează.