Nu pot alunga răul...

O altă zi, alte persoane, alte dezamăgiri.
Pe parcursul timpului scurs recent am înțeles că până la urmă orice aș face , i-aș răni pe restul. Nu-mi găsesc cuvintele pentru a-mi povesti sentimentele apăsătoare . 

Mă mulțumesc doar cu gândul că sunt pedeapsa pentru greșelile mele. Că nu trebuie decât să le simt din ce în ce mai puternic și des, până mă schimb.
O cale ușoară pe care am ales-o e să trăiesc cu ele, rămânând în continuare frivolă. 
Am inima de gheață dar am atâta putere încât îmi ascund demonul sub zâmbetele nebuniei mele parțiale. Acesta îmi călăuzește drumul astfel încât totdeauna să nu fiu eu cea care suferă. Dar totodată o voce calmă mă întristează. Se numește conștiință. Sau poate doar Karma..
Astăzi a revenit furtuna din mine. Deși mi-am jurat să o alung definitiv , o las mereu să mă tulbure. 
Poate sunt prea dură cu toți .. Poate sunt doar prea dură cu mine. 
Dar cât timp sunt diferită de restul, mă poți accepta așa cum sunt . Mă poți schimba sau mă poți lăsa rece .

One Republic - Secrets

   

Apusul - un nou început

M-am trezit brusc cu telefonul sunând... 

Într-o fracțiune de secundă zâmbetul mi-a revenit atât pe față cât și-n inima-mi singuratică.

Era deșteptarea de care aveam nevoie - trezirea la viață .

Am pornit cu pași de furnică , domol , prin iarba sănătoasă a munților. Mă opream din minut în minut pentru a admira fiecare vietate a naturii , fiecare petală a buchetului ei de flori ...

Timpul nu mai conta în fața noastră. Simțeam cum sufletul mi-e plin de entuziasm, vrând să dea pe dinafară.

Am poposit la marginea unui lac , sub protecția unui salcâm, un bun prieten din copilărie. Am închis ochii pentru câteva secunde, timp în care lumina puternică a apusului se regasea în ochii mei negri.

Deodată, cântecele graţioaselor privighetori au fost întrerupte de vocea lui caldă auzită în ecoul munților..

Sunt lângă tine acum ...

Razele soarelui își schimbau des culorile lăsând pe chipurile noastre o gamă largă de nuanțe calde. Întretimp, cerul își închidea pasajul spre acea lume a iubirii, odată cu coborârea accelerată a soarelui.

Acel apus a fost o treaptă spre ieșirea din viața mea monotonă. 

O nouă schimbare, un nou început ... 

Orice sfârşit cere un nou început

8 ani, 2992 de zile.
Acesta a fost timpul ce ni l-am alocat colegilor încă din primul an de şcoală. Fără a ne da seama ,au trecut primii 4 ani de şcoală, trezindu-ne în GIMNAZIU.
Nu a fost greu să realizăm că eram cei mai micuţi din generală, cei de a 8a fiind cu două capete mai înalți.
Am întâmpinat pe parcursul fiecărui an școlar colegi noi, devenind cea mai numeroasă clasă din școala Mihai Eminescu, deși eram doar a 5a.
Prima zi din generală a fost derutantă. Datorita renovării școlii, am fost nevoiți să învățăm primul an în Colegiul Național Anastasescu. Am împărțit curtea liceului cu elevi de a 12a, cărora le mulțumim că au fost înțelegători cu niște pici.

Așa a început totul. Am așteptat curioși, cu ochii mari, să ne cunoaștem profesorii. Bineînțeles , mai întâi am cunoscut-o pe doamna dirigintă, Scărlătescu , o femeie extraordinară și o excelentă profesoară de matematică , care ne-a învățat să ne jucăm cu numerele și să ne împrietenim cu ele.  
Alături de dumneaei matematica a fost distractivă, explicându-ne și de 100 de ori lecțiile dacă ar fi fost nevoie.
De partea literară s-a ocupat doamna profesoară Manole care nu putea sta liniştită nici măcar o clipă din cauza noastră.
Am avut mulţi profesori apropiaţi nouă,care ne-au devenit prieteni, dar şi profesori care s-au făcut mai puţin plăcuţi printre noi.
Cu părere de rău amintim pierderea unui drag profesor de biologie, răpus de boală în primăvara acestui an, domnul profesor Nițoi Constantin. 
Le-am făcut sânge rău tuturor cadrelor didactice din şcoală şi nu numai. Numai tanti Flori ştie cât a avut de strâns în urma noastră....
Ne-am certat, ne-am împăcat. Au avut loc bătăi mici sau mari pentru care unii şi acum îşi poartă pică în spatele aparenţelor.

Am avut momente când am fost elevi silitori, profesorii fiind mândrii de noi dar şi momente când lenea şi indiferenţa punea stăpânire pe noi.
În ultimul an am ştiut că vor urma schimbări semnificative în vieţile noastre însoţite de multă muncă la materiile de examen.

Am ştiut să profităm de puţinul timp rămas şi ne-am distrat în ore în ciuda insistenţelor profesorilor.

Am avut momente când am fost foarte răutăcioşi unii cu alţii , cu sau fără motiv.

Ne-am făcut colegii să plângă intenţionat (urât din partea noastră, să recunoaştem . )
Am scos uşi din balamale mai mereu, (astfel încât am rămas cu ea în mână.) 
Am rupt catredra, regăsind în ea balansuarul nostru din copilărie.
Tablele noi, au rămas cu umflături şi zgârieturi din partea tuturor.
Băncile, mult prea micuțe pentru noi, le-am decojit asemenea portocalelor.
Am uitat că ușile de termopan de pe coridor nu ne aparțin, așa că au rămas cu geamurile sparte.
Nu suntem mândrii de toate pagubele pe care le-am făcut, de însușirile unor picturi care umpleau panourile numai pentru o amărâtă de notă la desen, dar acum, privind în urmă ne amintim cu drag de nebuniile noastre.

Ne-am susţinut reciproc, ne-am rănit degetele dar am învăţat ceva deosebit , şi anume să cântăm la chitară.

 Așa am ajuns pe scenă.

 

Cu bune sau rele noi am fost un celectiv de apreciat. Nu ne-am lăsat uşor învinşi şi am persistat până ne-am dus la bun sfârşit rolul.

Suntem învingători ! 

Acum, pe final, ne luam rămas bun de la şcoală şi colegi, sperând la mai bine.

Clasa a VIIIa B , îţi vom simţi lipsa !