Pentru totdeauna și ce va urma

Încă un pahar , domnișoară ?

-Nu , mulțumesc. Trebuie să am mintea limpede. 
Așa a început totul. 
Această fata care nu demult colinda străzile încântătorului Sydney, acum își reazemă fruntea de fereastra unui faimos restaurant newyorkez . Avea toate șansele de a adormi cu ochii deschiși, ațintiți spre nicăieri.
Privea ei te străpungea puternic. 
Departe de familie și prieteni, se află în New York, singură , pentru a studia. 
Departe de acest pretext, i se putea citi în ochi nevoia de o pauză. 
Dezamăgirea și tristețea ei erau molipsitoare. Își căuta tatăl. Un om de succes,fără remușcări, căruia nu i-a păsat când a părăsit-o. Idolarizarea lui , la doar șase ani, a fost zdruncinată puternic de doar două cuvinte : A plecat .
Nu a renunţat niciodată la dorinţa de a-l regăsi, în ciuda cuvintelor aspre atribuite lui.
Lipsită de contacte ,doar cu banii pentru studii, acesta străbate în lung şi în lat de una singură, măreţul oraş.
După trecerea a numeroase luni, nu avea destule informații. Toate companiile în care a lucrat uitaseră de el. Nu rămăsese decât numele lui , în rest nimeni nu știa nimic. Cu gândul disperat de a nu-și găsi niciodată tatăl, deschide și închide ușile tuturor clădirilor. În tot acest timp intră adesea în vorbă cu un om al străzii, un biet cerșetor. Acesta avea ochii înlăcrimați de fiecare dată când îi vorbea,exprimând o suferință pătrunzătoare.
Nu avea curajul de a-i spune că el era. Că jucase toți banii în cazinouri și ii pierduse. 
După întoarcerea fetei în Sydney, la fel de  tristă ca înainte, tatăl ei moare,lăsând un bilet adresat ei.

Încrede-te în tine, nu în noroc.

Lindsay Lohan - Confessions of a Broken Heart

Pierdut în timp

La interval de doar câteva zile un sentiment apăsător încearcă să pună stăpânire pe mine. În caz că nu știe, sunt o persoană puternică și optimistă, aşadar, nu are şanse în faţa mea.

Programul vieții mele constă în ceașca de capuccino cu pâine prăjită în dimineață târzie , școală ... iar restul e timp pierdut aiurea. 

Cel mai ușor e să uiți de lucrurile esențiale. 

Suntem mereu pe fugă încât seara abia realizăm că nu am luat decât micul dejun. 

Ne aruncăm compleșiți de stres și oboseală în lumea lui Moș Ene , sperând să ne ajute să trecem cu bine peste toate , uitând de apelurile pierdute de la prieteni . Îngrijorați sau nu, au alții grijă de ei. Acei "alţii" înlocuindu-ne pe noi, prietenii cei mai buni, în timp.

Într-adevăr, timpul trece. Dar mai întâi trecem noi prin el.

Refuz să cred că suntem asemenea roboților, corpuri fără sentimente ce ocupă un anumit spațiu pe suprafața terestră. Prefer să cred că ocupăm locuri în inimile altora.

Din nou, seara s-a stabilit peste meleagurile noastre uitate de restul așaziselor țări civilizate.

Aceste ore trecute îmi par minute, secunde . N-am observat scurgerea timpului. 

Cum spuneam, e ușor să lași timpul să treacă pe lângă tine, tu rămânând undeva în ceața în timp ce prietenii și lucrurile importante din viața ta avansează.